23 august 1944, aşa cum apare în Arhivele Naţionale (II)

   În august 1943, Gh. Ionescu-Bălăceanu, şeful Cancelariei Mareşalatului de la Palatul regal, este rugat de către generalul Octav Ullea, să facă legătura între I. Mocsony-Stârcea, pe atunci mareşal al Palatului şi prieten apropiat al lui Mihai, şi vărul său primar, Lucreţiu Pătrăşcanu. Bălăceanu le aranjează o întâlnire, care are loc pentru prima dată, în casa lui Berger-Safianu, de pe Calea Moşilor. A doua zi, seara, întâlnirea se repetă, de această dată în trei, prin participarea generalului Sănătescu. Întâlnirile au continuat, în locaţii diferite, de teama Siguranţei, iar cercul participanţilor s-a lărgit: gen. Aldea, gen. Dămăceanu, gen. Vasiliu-Răşcanu, ing. (sau Eug.) Ceauşu (Emil Bodnăraş), gen. Sănătescu.

   Bălăceanu mărturiseşte că întâlniri ale conspiratorilor au existat până în iulie 1944, cu o întrerupere în ianuarie-februarie, din cauza Siguranţei, care îi urmărea pe comunişti. Rolul lui a fost modest în toată conspiraţia, revenindu-i sarcina de a-i duce acasă pe Bodnăraş şi Pătrăşcanu, fără a asista la discuţii.

   Înainte de 23 august, la Palatul Brătianu a avut loc o întâlnire între Iuliu Maniu, Titel Petrescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu, cel din urmă fiind considerat şi de Mihai, drept unul dintre comuniştii cu care se putea sta de vorbă. Interesant e că, deşi comunist, Pătrăşcanu nu-i agrea pe ruşi, aşa cum reiese din declaraţia unui adjunct lui Eugen Cristescu, el fiind convins că e vorba doar de o colaborare conjuncturală, România fiind, după război, în tabăra anglo-americana. Marcat de o copilarie în care tatăl său era considerat trădător, devenit comunist, Pătrăşcanu probabil că ar fi sfârşit prin a deveni anticomunist, ca Panait Istrati, dar n-a mai avut timp, fiind executat pentru că nu era rusofil. În 22 august, Mihai îl primeşte pe Bodnăraş, într-o audienţă privată, conţinutul discuţiei rămânând necunoscut, după ce anterior graţiase mai mulţi comunişti, chiar dacă Mareşalul îi ceruse să n-o facă.

   În ziua de 23 august, Mihai (Ică) Antonescu a venit în audienţă primul şi s-a întreţinut timp de o oră (15.30-16.30) cu Mihai şi cu gen. Sănătescu. La sosirea Mareşalului, cei patru au discutat puţin, discuţie întreruptă de un telefon primit de Mareşal de la Clodius, după care regele s-a ridicat şi a spus: „Dle Mareşal, tăvălugul morţii apasă greu asupra Moldovei şi este ameninţată şi restul ţării, amândoi vom da socoteală lui Dumnezeu şi istoriei”. Era semnalul convenit. Mircea Ioaniţiu, un apropiat al regelui, îi face semn maiorului Victor Anton Dumitrescu, care intră în încăpere însoţit de 3 subofiţeri şi îi spune lui Antonescu: „Dle Mareşal, din Înalt Ordin, sunteţi arestat!”. Mihai Antonescu s-a gândit că doar Mareşalul e arestat, pentru că el începuse negocieri cu anglo-americanii, fără ştiinţa lui I. Antonescu, dar despre care îl informase pe rege. „Treci şi dumneata acolo”, a spus Mihai şi împreună cu Sănătescu a părăsit încăperea, mergând în camera unde se aflau restul conspiratorilor.

În timp ce arestaţii erau conduşi spre fişetele special amenajate pentru a-i adăposti, după cum spune maiorul Dumitrescu, conspiratorii scoteau capul pe uşi, pentru a se convinge că nu sunt în pericol. „Nemernicilor, până deseară veţi fi spânzuraţi! Aţi intrat într-o mare aventură!”, a spus Antonescu. Cei doi au fost închişi în fişete separate şi păziţi de doi subofiţeri, D. Rusu şi Dinu Cojocaru. Se ştie că Mareşalul, conştient de situaţia în care se afla, a cerut hârtie şi creion, pentru a-şi redacta testamentul.

   După un timp, vin la Palat, deasemenea chemaţi de rege, gen. Piki Vasiliu, Inspector General al Jandarmeriei şi gen. Pantazi, arestaţi tot de maiorul Dumitrescu şi conduşi în căminul destinat ofiţerilor ce deserveau Palatul. Ulterior, regele, Sănătescu, Mircea Ioaniţiu şi col. Emilian Ionescu au redactat proclamaţia, ce a fost imprimată pe placă de către angajaţi ai Societăţii de Radio şi a fost difuzată la ora 21, conform maiorului Dumitrescu. În acest punct, intervine declaraţia lui Bălăceanu, care ne spune că „pe la orele 17-18, m-am dus la Torossian acasă, pe care l-am informat despre cele întâmplate şi mi-a dat un tânăr comunist care a imprimat la Palat, pe placă, mesajul din seara de 23 august”. Între orele 20 şi 21, la Palat vin Manfred von Killinger şi gen. Gestenberg, chemaţi de rege pentru a-i informa că România a ieşit din alianţa cu Germania.

   În aceeaşi noapte, regele însoţit de suita sa de conspiratori, părăseşte Capitala, îndreptându-se spre Dobriţa, aproape de Turnu Severin, de unde mai revine în 12 septembrie, ziua semnării capitularii necondiţionate cu ruşii. Imediat după plecarea sa, Sănătescu îi predă pe arestaţi lui Emil Bodnăraş. După o escală în zona Vatra Luminoasă din Capitală, arestaţii sunt trimişi la Moscova, pentru anchetă şi sunt închişi separat, undeva în apropierea oraşului, pentru început, apoi chiar în Moscova.. Aici, Mareşalul a încercat să se sinucidă prin spânzurare, dar a fost salvat. Ulterior, atât Bălăceanu, cât şi maiorul Dumitrescu au fost condamnaţi de către „tribunalele poporului”, Dumitrescu executând cel puţin 12 ani de închisoare (nu deţin informaţii referitoare la condamnarea lui Bălăceanu).