De la fenicieni la romani si de la Fibonacci la Galilei
Poveştile împănează şi istoria universală,
nu doar pe a noastră. În aparenţă, intre fenicieni şi Galileo Galilei nu e nici
o legătură, tot aşa cum nu pare să existe vreuna intre persani şi Fibonacci sau
între arabi şi Leonardo da Vinci. Cu toate că nu pare, intre toţi cei amintiţi,
iar lista poate continua, exista legături peste timp, legături care cam...
zdruncina anumite şabloane istorice pe care cu toţii le-am învăţat în şcoală.
Să le vedem...
Fenicienii nu erau un singur popor, ci
două, chiar dacă frăteşti – tyrienii şi sydonienii. Grecii i-au numit fenicieni
pe toţi, la grămadă, pentru că ei au inventat navigaţia pe timp de noapte,
călăuzindu-se după Steaua Polară – „phoenikos” în greacă. Navigatori de top,
fenicienii şi mai apoi cartaginezii au explorat atât întreaga Mediterana, cât
şi coastele europene şi africane ale ei, mergând până departe, în Atlantic, cel
puţin în zona costieră a Africii Negre. Asta se întâmpla în sec. V sau III
i.Cr. (deoarece istoria a reţinut doi Magon, un general cartaginez şi,
simultan, explorator, iar al doilea – autorul primei enciclopedii de agronomie
în 28 de volume, încă nu se ştie cu precizie care dintre ei a trăit în sec. V
şi care în sec. III i.Cr). Ca urmare a propriilor observaţii detaliate în
materie de astronomie, dar şi din colaborarea apropiată cu egiptenii,
fenicienii ştiau că Pământul e rotund, chiar dacă nu l-au înconjurat pentru a
demonstra asta, dar au stabilit in sec. II, latitudinea si longitudinea unui punct de pe glob, ceea ce e similar.
Într-un document anterior lui Galilei
scria limpede ca Pământul e rotund, mai înaintea lui apărând o hartă a unui
amiral otoman, Pirri Reis, pe care erau figurate continentele destul de precis.
Sub comanda lui Reis, învăţaţii arabi, turci şi persani au strâns informaţiile
referitoare la Terra şi au alcătuit acel planiglob. Aşadar, atât Antichitatea,
cât şi Evul Mediu au avut la dispoziţie destule elemente pentru a nu susţine
stupiditatea cu Pământul cel plat. Dacă totuşi a existat cineva care să afirme
aşa ceva, zicerea nu trecea, ca valoare, de politicianismul atât de familiar
nouă, azi, dar savanţii vremii eludau o asemenea aserţiune.
Trecând la Fibonacci, el şi-a făcut
studiile în... Africa de Nord, mai precis la Bejaia de azi, din Algeria. Acolo,
el a întâlnit cifrele „arabe” (în realitate ele fiind persane, arabii având
însă marele merit de a fi inventat cifra zero), pe care le-a introdus în
Europa, pentru prima dată, la curtea regală din Piemonte, de unde ele s-au
întins în toată Europa şi apoi în toată lumea. „Şirul lui Fibonacci” este mai
curând o exprimare orgolioasă şi, mai repede, o altă preluare din înţelepciunea
persană, având în vedere că „şirul” nu are doar valente matematice. Să nu uităm
că persanii au avut o contribuţie uriaşă la cultura europeană...
Printre „miturile” cu pretentii istorice,
se numără si cel al „Lupoaicei alăptandu-i pe Romulus si Remus” si reprezintă cea mai crasă incultură pe care lumea modernă o poate dovedi. Dar umanitatea nu
a fost mereu imbecilă, nici măcar la noi... Pe la 1620, Mihail Moxa scria o
Cronică, unde un capitol important il ocupa „De originea râmlenilor”. Asadar,
Moxa stia că gemenii nu au fost alăptati de animalul numit lupoaică! El
relatează succint cum Festus, un porcar, a găsit cosul cu Romulus si Remus,
plutind pe Tibru. Sotia lui tocmai născuse un copil mort, iar Festus s-a gândit
că-i va face o bucurie aducându-i. Ea i-a alăptat si apoi i-a ingrijit, ca si
când ar fi fost copiii ei. Sotia lui Festus era... prostituată sacră, numită popular „lupoaică”, de unde si sărbătoarea romană a Lupercaliilor. A fost
suficientă o reprezentare „metaforică”, pentru ca lupoaica să ia locul „lupoaicei”.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu