23 august 1944, aşa cum apare în Arhivele Naţionale (I)

   Un adevăr ar trebui să fie prezentat cât mai complet cu putinţă, pentru a nu fi folosit ca mijloc de manipulare. De-a lungul timpului, adevărurile trunchiate ne-au făcut să avem imagini eronate, în legătură cu diversele evenimente istorice. La fel s-a întâmplat şi cu lovitura de palat de la 23 august 1944, prezentată mereu ca o decizie luată brusc, dar care nu a fost deloc aşa, în realitate. Să încercăm să vedem toate detaliile acestei conspiraţii, aşa cum sunt ele relatate de către participanţi şi/ sau martori oculari.

   Un fost angajat al Casei Regale şi apropiat al lui Mihai, maiorul Victor Anton Dumitrescu, îşi aminteşte că fostul rege "a fost scutit de griji", pe care le preluase Antonescu, lui rămânându-i "grija" de a se distra şi de a duce o activitate subversivă. "Însă, cum se întâmplă în viaţă, în jurul şi sub aripa regelui, Vergotti se obosea cu satisfacerea tuturor plăcerilor care sfidau suferinţa celor mulţi, urzind o serie întreagă de intrigi şi fapte abjecte în Palat". Şeful Casei Militare l-a informat pe Antonescu, astfel încât toţi cei care îi furnizau regelui plăcerile, au fost mutaţi în afara Palatului, discret, fireşte, iar Mihai a fost trimis să inspecteze armata, pentru a avea o ocupaţie cât de cât.

   În „Amintirile” sale, maiorul Dumitrescu relatează că Mihai a încercat de mai multe ori să-l aresteze pe Antonescu, dar de fiecare dată teama l-a determinat să renunţe. Prima încercare de arestare a Mareşalului, a fost în ianuarie 1944, la Sinaia. În ultimul moment, s-a renunţat la plan, iar Antonescu şi-a văzut de audienţa de lucru pe care o avea cu suveranul. Imediat după asta, Mihai l-a pus la curent pe Dumitrescu, în legătură cu lărgirea cercului de conspiratori, prin alăturarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, ing. Ceauşu (Emil Bodnăraş) şi Titel Petrescu, dar se pare că această colaborare era mai veche, după cum reiese din spusele altui participant la evenimente, care nu confirmă tentativa din ianuarie.

   O a doua încercare de arestare a lui Antonescu a existat în martie 1944, la Bucureşti, iar a treia în mai, acelaşi an, arestare preconizată a se face pe drumul Mareşalului de la Bucureşti la Predeal, tentativă eşuată din aceleaşi motive: teama de a lua o decizie şi frica de Siguranţă, care infiltrase tot aparatul Casei Regale.

   Anglo-americanii, prin Niculescu-Buzeşti, trimis la Cairo pentru negocieri, îl presau pe Mihai să îl aresteze pe Antonescu şi România să iasă din alianţa cu Germania. În ţară, regele, deşi înconjurat de oameni hotărâţi să facă jocul Moscovei, nu se decidea să pună planul în aplicare. În cele din urmă, după multe discuţii relativ subversive („relativ”, pentru că Eugen Cristescu era informat, dar nu a vrut sa ia măsuri impotriva conspiratorilor; el a dat ordin ca Gheorghiu-Dej şi alti fruntaşi comunişti, să fie lăsaţi să „evadeze”), complotiştii au stabilit ca arestarea să se facă pe 26 august. Generalul Sănătescu a fost cel care a considerat că până pe 26 august se pot întâmpla multe, aşa că el a stabilit data loviturii de palat la 23 august.

   În acea zi, Eugen Cristescu, aflând despre complot, a hotărât să-l anunţe pe Antonescu, dar acesta plecase spre Palat. Ştiind pe unde merge acolo, Cristescu s-a grăbit să-i iasă în cale, mergând într-unul din locurile pe unde Antonescu trecea mereu. Doar că în acea zi, Mareşalul s-a abătut de la traseul obişnuit, iar Cristescu l-a aşteptat degeaba. Când a revenit la sediul Siguranţei, deja aflase că Antoneştii au fost arestaţi, aşa că a demisionat imediat, pentru ca subordonaţii săi să nu sufere eventuale consecinţe, după cum declară unul dintre adjuncţii şefului Siguranţei. Esenţa o să urmeze...