Evrei, crestini si musulmani in Maghreb

     In lumea arabo-musulmana a Africii de Nord avem intrepatrunse culturi si influente dintre cele mai diverse. Acum, politica de stat sau cea la nivel individual, vorbesc despre o Africa de Nord musulmana sau in cea mai mare majoritate islamizata. Politic e chiar asa, dar coborand in straturile populatiei, putem descoperi ca lucrurile nu stau deloc asa. La fel se intampla daca ne intoarcem in istoria generoasa a populatiilor nord-africane. Berberi ca origine, arabo-musulmanii din Libia, Tunisia, Algeria si Maroc, la origine, inainte de invazia omeyyazilor, incheiata in 1107, erau iudeo-sefarzi si crestini, unii dintre ei ramanand asa pana astazi. Muzica arabo-andaluza, numita in felurite chipuri, chiar in interiorul unei singure tari, dar in general „maaluf” sau „malouf”, este o sinteza de stiluri evreiesti, maure si crestine, asezonate cu influente arabe si formata in Spania maura, inainte de Reconquista. Un stil mai cunoscut si intrat in Patrimoniul UNESCO este „flamenco”, dar acest stil nu poarta toate influentele amintite, fiind majoritar „gitana” si abia apoi suportand diverse influente stilistice. Musulmanii nord-africani se mandresc cu muzica lor culta (pentru ca „malouf” asa e considerata), dar nu pot accepta ca exponentii de marca ai muzicii lor au fost si sunt si azi... evreii si crestinii. 

    Din trecutul nu prea indepartat, l-as aminti pe Cheikh Raymond (Raymond Leyris), numit si de musulmani „cheikh”, adica „maestru”, un exceptional muzician, asasinat in piata, de catre un fundamentalist fanatic. Asasinatul comis in 1961 a constituit semnalul de plecare, majoritar catre Franta, dar si catre Israel, a celor mai multi dintre iudeo-berberi. Printre ei s-a numarat si Gaston Ghrenassia, cunoscut mai tarziu sub pseudonimul muzical de Enrico Macias, ginerele lui Raymond, dar si foarte multi altii, cunoscuti, spun unii care nu se pun de acord inca, sub numele generic de „pieds noirs”, emigranti originari din Africa de Nord, in Franta, dar cu radacini europene. La fel stau lucrurile cu Patrick Bruel (Maurice Benguigui), Claude Challe (Claude Chalom), nascut la Tunis, dar gasindu-si celebritatea in domeniul muzicii Buddha Bar, in Franta sau Natasha Atlas, sefarda din parinti iudeo-berber si franceza, amandoi sefarzi. La fel stau lucrurile in privinta celebritatilor din lumea araba, dar crestine. Majda El Roumi („Crestina”) sau Nancy Ajram si alte cantarete celebre sunt crestine, dar asta nu-i impiedica pe musulmani sa le venereze, ca pe niste imense talente, nu doar nationale. Ca urmare, macar in domeniul muzicii, politica nu functioneaza, asa cum nici „fundamentalismul” musulman nu poate actiona. Pana la urma, populatiile nord-africane o venereaza pe Kahena (m.701 d.Cr.), cea care a condus rezistenta impotriva arabilor si care facea parte dintr-un trib iudaic, Cohen, asa cum recunoaste si Ibn Khaldoun, deci antisemitismul ar trebui sa lipseasca acolo. Relativitatea religiei islamice pentru berberi, face ca lucrurile sa fie incurcate, parte din ei venerand, ceea ce o alta parte a lor blameaza, dar realitatea e doar una.

     Trecand usor la culturile amazight (berbere), sa ne oprim putin asupra scrierii, „tifinagh”, scrierea standardizata international a tuaregilor. Unele surse istorice, altminteri serioase, presupun ca scrierea berbera este primul alfabet consonantic aparut in bazinul mediteraneean, adus de la Ugarit de catre fenicieni. Realitatea pare sa fie putin diferita... Asa cum aratau istoricii francezi din sec. XIX, alfabetele berbere seamana perfect cu... scrierea ebraica! Ca urmare, vechimea presupusa a scrierilor berbere, trebuie sa fie mult mai noua decat se presupunea initial.