Abdicarea deloc forţată a regelui Mihai (III)

   Ca membru al familiei regale, ex-regele Mihai nu este singurul moştenitor care ar avea dreptul să îşi recupereze proprietăţile. Prinţul Paul şi tatăl său, Prinţul Carol Mircea Grigore deţin 62,2% din moştenirea lui Carol al II-lea de peste 50 de ani. În Portugalia şi în Franţa, împărţirea moştenirii s-a făcut imediat ce Prinţul Carol Mircea a fost recunoscut ca fiu legitim al lui Carol al II-lea. În plus, există şi alţi membri ai familiei regale care au dreptul să îşi recupereze proprietăţile.

   Să urmărim un episod din „măreţele fapte de arme” ale lui Mihai cel „sărac”. Că fostul rege Mihai a scos din ţară tablouri de o inestimabilă valoare şi că a valorificat o parte a lor, nu mai e de demonstrat pentru că notorietatea realităţii e dată de prezenţa în instanţe a faptelor. În plus, cartea lui Jacques Vergotti pune punct speculaţiilor şi minciunilor conform cărora Mihai a plecat cu mâna în buzunar, iar abdicarea ar fi fost forţată.

  JacquesVergotti declara în faţa Comisiei americane constituite cu ocazia vânzării fără acte de proprietate, a doua lucrări de El Greco:

John Droe: Bun, cunoaşteţi dacă picturile San Sebastian şi Canonicul Bosio au fost scoase din România?

J. Vergotti: Îmi amintesc foarte bine că regele a ordonat ca aceste două picturi să fie puse în trenul folosit cu ocazia vizitei sale la Londra, la 11, 12 şi 13 noiembrie.

Î: În ce an?

R: 1947. Eu personal le-am dat d-lui Lang. Arthur Lang, directorul Uniunii Bancare Elveţiene din Zürich, în acelaşi timp cu banii pe care i-am depus pentru regele Mihai, la 13 noiembrie 1947.

Î: Cu ce ocazie a călătorit regele Mihai la Londra?

R: Participa la nunta vărului său Philip cu prinţesa Elisabeta, actuala regină a Angliei.

Î: Regele Mihai a scos şi altceva din ţară, în noiembrie 1947, în afară de „San Sebastian” şi „Canonicul Bosio”?

R: Nu ştiu cât de multe lucruri a ordonat el să fie puse în acel vagon special de tren. Îmi aduc aminte de cele două maşini noi, două automobile Buick noi.

Î: Trenul cu vagonul care conţinea cele două Buick-uri şi cele două picturi era un tren special?

R: Era un vagon care putea fi ataşat la orice tren.

Î: Şi a fost ataşat la un tren regulat?

R: Din câte îmi amintesc, acel vagon şi un altul, pentru personalul care mergea direct la Londra, a fost ataşat la Orient-Expres-ul regulat.

Î: La Orient Expres?

R: Da.

Î: Şi acesta era un tren cu program regulat?

R: Era un tren care mergea regulat, zilnic, de la Bucureşti la Budapesta, Viena, Paris, Londra. Dar nu-mi amintesc prea bine, pentru că după o lună a existat un tren special, dar de data aceasta, cu siguranţă, lucrurile pentru care regele a dat ordin să fie scoase cu aprobarea guvernului se aflau într-un vagon special.

Î: Asta se întâmpla în 1947, da?

R: 12-13 noiembrie 1947. Iar eu am plecat cu regele, cu avionul. Tocmai de aceea nu vă pot da toate detaliile despre tren.

Î: Aţi întâmpinat trenul în Elveţia?

R: M-am întâlnit cu personalul vămii elveţiene. Nu ni s-a permis să ne suim în tren. Deci, elveţienii mi-au predat tot ce se aflase în tren.

Î: Tablourile şi automobilele au trebuit să treacă prin vama elveţiană?

R.: Totul a trecut prin vama elveţiană.

Î: Şi după ce lucrurile au trecut prin vama elveţiană le-aţi predat d-lui Lang de la bancă?

R.: Exact.

Î: În depoziţia dumneavoastră aţi menţionat mai devreme că totul s-a făcut cu aprobarea guvernului. Ce înţelegeţi prin aceasta?

R: Se poate spune că relaţiile dintre rege şi guvernul condus de dl. Groza şi Gheorghiu-Dej au fost cordiale. Personal, am fost invitat de domnii Groza şi Gheorghiu-Dej să iau instrucţiunile şi banii pentru această călătorie. Am chitanţa pentru banii pe care i-am luat pentru tot grupul care călătorea la Londra. Şi îmi amintesc că atât dl. Groza, cât şi dl. Gheorghiu-Dej voiau să se asigure că regele avea tot ce dorea să ia cu el. Nu am intrat în detalii. Era prima călătorie în străinătate a regelui. O ocazie foarte plăcută şi, de fapt, cred că toată lumea spera că regele se va căsători.”

   Să vedem mai jos lista tablourilor scoase din ţară în noiembrie 1947 (cu o lună înaintea abdicării) de către, pe atunci, regele Mihai cu acceptul lui Petru Groza şi a guvernului său (după cum reiese şi din mărturiile lui Jacques Vergotti - cf. Depoziţia legală a lui Jacques Vergotti ca martor în acţiunea civilă întreprinsă de R.S. România împotriva Kimbell Art Foundation privitoare la 2 picturi de El Greco, 1985 (Hoover Institution, Register of the Jacques M. Vergotti Papers, 1948-1991, Biographical file, 1985, box 1, folder 1, dar şi din cartea "Fără drept de înapoiere în ţara", editata în anul 2000 de editura Albatros) - Prefect al Palatului până în ianuarie 1948, însărcinat cu organizarea transportului special). (Va urma)