Abdicarea deloc forţată a regelui Mihai (II)
JacquesVergotti, fostul ofiţer de ordonanţă al Regelui Mihai până în 1948, apoi
profesor de istorie la o universitate din Statele Unite ale Americii, pomeneşte
în cartea "Fără drept de înapoiere în ţară", imprimată în anul 2000 la
editura Albatros, despre tablourile dispărute. Fostul maior al regelui mai
relatează despre un lucru puţin cunoscut: faptul că pe lângă reşedinţa de la
Versoix, fostul suveran mai deţine o proprietate în Statele Unite ale Americii,
mai precis în Palm Beach, Florida. La pagina 29 a cărţii, Vergotti reproduce şi
un dialog dintre Mihai şi mama sa: „The republic will be declarated on December
31”!
Tablourile
erau expuse în reşedinţele Casei Regale din Bucureşti, Sinaia şi Bran. Întreaga
colecţie de tablouri a fost catalogată şi descrisă pentru prima dată de către bibliotecarul
Casei Regale, Leo Bachelin în anul 1898. Un an mai târziu, în testamentul său,
Regele Carol I preciza. „Galeria mea de tablouri, cum este descrisă în
catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămâne pentru totdeauna
şi în întregul său în ţară, ca proprietate a Coroanei României”.
În
anul 1939, în timpul domniei lui Carol al II-lea, istoricul de artă Alexandru
Busuioceanu a reactualizat catalogarea Colecţiei Coroanei, făcând o distincţie
clară între tablourile din această colecţie, considerate bun public, şi cele
ale familiei regale, considerate bun privat. Istoricul Busuioceanu a insistat
la acea vreme pe caracterul public al lucrărilor din catalogul făcut de el:
"Prezentul catalog cuprinde colecţia de tablouri, aflată azi în mai multe
palate şi castele regale din Bucureşti, Cotroceni, Sinaia şi Bran. Găsim, pe
lângă tablourile descrise în catalogul Bachelin, pe cele care au intrat în
colecţie după 1898. Trebuie precizat faptul că tablourile înregistrate în acest
catalog au o situaţie juridică specială. Conform Testamentul Regelui Carol I a
României ele constituie colecţia Coroanei, celelalte tablouri sunt proprietatea
familiei regale".
„Tablourile
aparţin poporului român. Cele care aparţin Casei Regale trebuie împărţite între
moştenitori. Eu însă mă lupt pentru toate tablourile. Regele Carol I a lăsat
poporului român, prin testament, colecţia din catalogul Bachelin. Avem datoria
morală de a le recupera” a declarat Prinţul Paul al României în cadrul unei
conferinţe de presă. Prinţul Paul a iniţiat acţiuni legale pentru a recupera
tablourile din Colecţia Coroanei şi din Colecţia Familiei Regale. Acţiunile
legale sunt iniţiate în Statele Unite, Anglia şi Israel.
După
căsătoria la care a asistat în Marea Britanie, regele Mihai, s-a întors, spre
surpriza tuturor, în România. Apoi a abdicat pentru el şi urmaşii lui şi a
plecat cu restul picturilor din Colecţia Regală (42 de lucrari) şi o pensie de
250.000$ pe an (în banii de azi aprox 5 milioane de dolari), toate fiind
negociate cu reprezentantul lui Stalin, Vâşinski. De altfel, Petru Groza
spusese că guvernul său va „aranja aspectele material-financiare în aşa fel
încât Regele să ducă o viaţă confortabilă în străinătate” (cf. stenograma
şedinţei Consiliului de Miniştri din 30 dec. 1947).
„The
Daily Iowan” din 11 ianuarie 1948, în articolul „Mihai Postpones Wedding To
Retain Political Interests” („Mihai amână nunta pentru a păstra interesele
politice”) aminteşte că apropiaţii Casei Regale au declarat că abdicarea a
intervenit „din raţiuni politice şi nu pentru ca (Mihai) să se însoare cu fata
pe care o iubeşte”; nici o vorbă despre vreo abdicare forţată, explicaţie
inventată mai târziu. Cununia celor doi a avut loc în iunie 1948 şi nunta a
fost oficiată în cultul catolic 20 de ani mai târziu, după numeroase tratative
cu Roma. Deja în martie 1948, Mihai era la Detroit unde a fost aşteptat pe
aeroport de guvernatorul statului Michigan, Kim Sigler (nu de Truman cum
declarau fostul rege şi apropiaţii săi). Dineul pe care guvernatorul l-a dat în
onoarea invitatului său la Hotelul Book-Cadilac din Detroit a fost umbrit de
protestele românilor americani care se strânseseră cu pancarte în faţa
hotelului. Poliţia i-a împrăştiat pe protestatari, dar fără a opera arestări.
În
procesul de la New York din 1985, Jeremy Epstein, reprezentantul Casei Wildenstein,
a declarat că a cumpărat în 1976 de la regele Mihai unul din tablouri, pe care
apoi l-a vândut în 1977 Muzeului de Artă Kimbell din Texas. Muzeul a trecut în
catalog menţiunea că tabloul aparţinea „Moştenitorilor Regelui Carol I”. În
fapt, în arhivele de la Stanford University apar 3 (trei) tablouri de El Greco
ce au fost vândute (nu două, aşa cum aminteam anterior) şi care au făcut
obiectul cercetării întreprinse de autorităţile americane (BIOGRAPHICAL FILE,
1985 [ Box 1. ][ Folder 1 ] Consists of Vergotti's legal deposition as a
witness în the civil action pursued by the Socialist Republic of România
against Kimbell Art Foundation, regarding three
"El Greco" paintings, 1985).
Guvernul
condus de colecţionarul de tablouri Adrian Năstase a depus la Parlament, pe
finalul mandatului (2004), un proiect de lege pentru clarificarea situaţiei
proprietăţilor Casei Regale. Noul Parlament, format după alegerile din
noiembrie 2004, a amânat discutarea proiectului de lege la sugestia ministrului
delegat pentru relaţia cu parlamentul, Bogdan Olteanu, până la completarea
documentaţiei. Dacă legea ar fi fost adoptată în varianta propusă de PSD,
statul român ar fi întâmpinat greutăţi în recuperarea celor 42 de tablouri din
Colecţia Regală. Articolul 5 din respectivul proiect de lege cuprinde o
chichiţă juridică, care poate anula pentru totdeauna posibilitatea recuperării
tablourilor: „Odată cu soluţionarea notificărilor şi acţiunilor în justiţie prevăzute
în anexa nr. 4, potrivit procedurilor în vigoare la data formulării lor, se
sting orice obligaţii reciproce dintre statul român şi fostul suveran al
României, Mihai I”. Proiectul de lege propus de guvernul Năstase mai prevedea
plata unei despăgubiri în valoare de 30 de milioane de euro pentru Domeniul
Peleş şi restituirea în natură a Casei Cavalerilor, aflată pe fostul domeniu
Peleş. De asemenea, Regele Mihai putea folosi pe durata vieţii Palatul
Elisabeta, ca reşedinţă regală şi avea acces la palatele Peleş şi Pelişor
pentru diverse acţiuni publice. De Palatul Elisabeta puteau beneficia, pe
durata vieţii, şi Principesa Margareta alături de soţul ei, Radu Duda.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu