Cat de sfinti au fost Constantin si Elena?

  In fiecare an, sărbătorim Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena... Poveştile Bisericii legate de aceasta sunt bizare şi sfidează realitatea vremii. Din folclorul bisericesc înţelegem, fie că împăratul Constantin a visat o cruce şi de-aia a câştigat bătălia pe care o avea de dat, fie că i s-a arătat altceva, cert e că s-ar fi creştinat. Nici în privinţa creştinării, lucrurile nu sunt limpezi şi nici poveştile... O poveste spune că a câştigat bătălia şi, recunoscător, s-a creştinat (de parcă ar fi făcut o tranzacţie cu Dumnezeu şi se putea creştina fără credinţă), o alta - că a trecut la creştinism pe patul de moarte, caz în care nu e deloc clar ce fapte a făcut pentru creştinism, în timpul vieţii. Nu în ultimul rând, dacă aceasta creştinare s-ar fi produs, ea ar fi fost oricum, în ritul impus de secta lui Arius din Alexandria, secta scoasă în afara Bisericii de primul Conciliu de la Niceea si definitiv de către Sf. Augustin, mai târziu. Un exemplu il constituie fiul lui Constantin, Constantiu al II-lea, un om cu o inteligenta modesta, crud, superstitios si banuitor, care s-a crestinat arian. Pe scurt, dacă ieşim din folclorul bisericesc, este improbabilă creştinarea lui Constantin. După el, împăraţii bizantini au fost până târziu... arieni, chiar dacă nu mai erau în interiorul comunităţii creştine primare.

  Trecând de la Constantin la mama sa, Elena, ea se spune că s-a creştinat şi că a plecat în Ţara Sfântă, pentru a căuta vestigii ale Crucificării. Povestea e frumoasă, dar nu are substanţa... La sfarsitul sec. III, crucea era ruşinoasă pentru creştini, pentru că pe ea, simbolul odios al execuţiei infractorilor în Imperiul roman, îşi găsise sfârşitul Isus Cristos. Simbolistic vorbind, Constantin ar fi putut visa un peşte, simbolul creştinilor în acea vreme, nu o cruce, iar Elena, dacă se creştina, căuta orice altceva, dar nu Crucea. Abia în sec. VI, 300 de ani după Elena, crucea a început să intre în Biserică, fără să se ştie precis când ea a devenit principalul simbol creştin.Oricum, primele reprezentări ale crucii, în X, nu amintesc deloc de actuala cruce. Mai curând amintesc de crucea Sf. Andrei, care cruce e imposibilă. Una e crucea pusă invers pe care a fost executat Sf. Petru şi altceva „crucea” Sfântului Andrei, pe care n-ar fi fost executat nimeni, deoarece un om legat de ea nu ar fi murit decat, cel mult, de foame si de sete.

  Poveştile constantiniene sunt atât de multe, încât era de aşteptat ca unele vor scăpa... Se spune în "presa" noastră, ca împăratul Constantin a convocat primul Conciliu de la Niceea... Adică el a lăsat creştinismul liber de prigoana autorităţilor, s-a şi creştinat, deşi nu cunoştea nimic din dogma creştină ce a fost fundamentata 100 de ani mai târziu şi a mai şi convocat Conciliul, deşi era laic şi nu avea cum să facă asta. Cei care au născocit povestea, nu sunt destul de pregătiţi, dar mă surprinde că sunt şi unii oameni foarte bine instruiţi, care din considerente politice, prefera să difuzeze minciuna.

  O altă fantezie este cea cu bisericile pe care le-ar fi construit Constantin. Cât timp creştinismul a fost prigonit, bisericile erau subterane şi la fel cimitirele. Şi, presupunând că s-ar fi creştinat, Constantin avea timp să elaboreze ceea ce era necesar pentru apariţia clădirii numite biserică? Nu, fireşte. Un exemplu? Până cel puţin în sec. V-VI, botezul se făcea doar de Paşte, colectiv, în restul anului, în biserici având loc două slujbe, la două altare, una pentru botezaţi şi alta pentru cei care aşteptau botezul. Bisericile alea despre care se fantazează că ar fi fost făcute de Constantin, nici una nu are două altare şi nici semne că ar fi avut cândva nu există. Cred că Biserica Creştină ar trebui să reconsidere anumite capitole, ca să nu pice în derizoriu şi pentru a ieşi din folcloristica penibilă.