Breaking News

Evangheliile canonice apocrife




   Nu cred că trebuie să trecem uşor peste anumite aspecte care au animat lumea creştină nişte secole la rând şi nu puţine... Cândva, în timpul Bisericii Primare, creştinii aveau 52 de evanghelii, scrise de Iuda, Maria Magdalena, Filip, Pavel etc. Apoi, clerul a decis ca ele sunt apocrife, în marea lor majoritate şi doar 4 sunt canonice, deoarece sunt sinoptice. Da, dar cele „canonice” sunt şi ele... apocrife, motiv pentru care sunt numite Evanghelia După Marcu, Luca etc. Atunci unde este canonicul în acele evanghelii? Sunt ele nişte mărturii irefutabile despre viaţa, moartea şi învierea lui Isus? Fireşte că nu. Din aceste evanghelii ştim despre execuţia şi moartea lui Isus pe cruce, deşi autorii prezumaţi nici nu ar fi putut să ştie ce s-a petrecut pe Cruce, pentru că nu aveau voie să intre pe câmpul de execuţie (nefiind rude cu Isus), iar unii nici nu se nascusera inca. Permisiune, se pare, au avut doar Maria şi Maria Magdalena, singurele care au ştiut clar ce a fost acolo si nici unul dintre discipoli. Da, dar Evanghelia Mariei Magdalena e considerată apocrifa...

   Dintre evangheliile sinoptice, se detaseaza ultima, cea „dupa Ioan”, ca fiind cea mai importanta in materie de cristologie, enuntand  implicit divinitatea lui Isus. Evanghelia i-a fost atribuita lui Ioan, discipolul lui Isus, datorita unei sintagme: „discipolul multiubit”, aflate spre finalul Evangheliei. Desi Ioan este considerat a fi acel discipol, cercetatorii si clericii nu ii pot atribui lui, redactarea Evangheliei. Unii fac diferenta intre Ioan-discipolul si Ioan-evanghelistul, altii sustin ca redactarea cartii este opera unei comunitati ce l-a avut ca mentor pe Ioan-discipolul lui Isus. Oricum, ea a inceput sa prinda forma, abia in sec. II, deci dupa moartea pamanteasca a lui Ioan, indiferent cine era el.

   Evanghelia dupa Luca a fost scrisa tarziu, prin sec. III sau cel mai devreme sfarsitul sec. II. Se presupune ca a fost inspirata de Luca, tovarasul lui Pavel si care ar fi cunoscut cativa apostoli, dar sursele sunt foarte disipate, unele contradictorii. Similar se intampla si cu Evanghelia dupa Matei, practic o biografie a lui Isus Cristos, inceputa cam in aceeasi perioada cu cea dupa Luca. Se prezuma ca au fost scrise separat, folosind totusi, aceleasi surse. Tot tovaras al lui Pavel a fost, se pare, si Marcu, sursa de inspiratie a Evangheliei dupa Marcu, cea mai scurta si mai veche dintre evangheliile canonice, atribuita de unii autori lui Petru, in compania caruia a fost o vreme Marcu.

   Sute de ani, cruciaţii şi cavalerii diverselor ordine creştine au tot căutat cuiele cu care Isus a fost ţintuit pe cruce, pentru că aşa spun evangheliile canonice, dar fără succes. Fireşte, în lume sunt mai multe cuie decât ar fi fost necesare, dar analizate atent, ele sunt toate mult ulterioare momentului execuţiei. Kunstmuseum, de exemplu, are (şi el) lancea care se spune că i-a străpuns Inima lui Isus, iar în interiorul ei se află unul dintre cuiele presupuse a-l fi fixat pe Isus pe Cruce. Analiza a dovedit că, istoric, lancea şi cuiul aparţin unei epoci primare, dar cu vreo două secole mai noi decât se pretinde.
   
   Dar de ce ar fi fost nevoie de cuie, pentru o execuţie comună lumii romane? Întâi, cum să baţi cuiele, fără ca asta să provoace o hemoragie care ar fi grăbit moartea condamnatului? Scopul crucificării era tocmai chinuirea celui executat, poziţia fiind cea care îl conducea la o moarte lentă şi dureroasă. Se ştie că poziţia pe cruce reduce treptat capacitatea pulmonară, executatul murind sufocat, în cele din urmă. Cuiele bătute în palme, ştiut fiind că extremităţile sunt puternic vascularizate, i-ar fi accelerat moartea. Atunci, Isus a fost ţintuit în cuie sau nu? Habar n-avem. Sau poate există ceva scris, dar nu poate fi devoalat, pentru a nu afecta legendele pe care le promovează Biserica.

Niciun comentariu