Evangheliile canonice apocrife
Nu cred că trebuie să trecem uşor peste
anumite aspecte care au animat lumea creştină nişte secole la rând şi nu
puţine... Cândva, în timpul Bisericii Primare, creştinii aveau 52 de
evanghelii, scrise de Iuda, Maria Magdalena, Filip, Pavel etc. Apoi, clerul a
decis ca ele sunt apocrife, în marea lor majoritate şi doar 4 sunt canonice,
deoarece sunt sinoptice. Da, dar cele „canonice” sunt şi ele... apocrife, motiv
pentru care sunt numite Evanghelia După Marcu, Luca etc. Atunci unde este
canonicul în acele evanghelii? Sunt ele nişte mărturii irefutabile despre
viaţa, moartea şi învierea lui Isus? Fireşte că nu. Din aceste evanghelii ştim
despre execuţia şi moartea lui Isus pe cruce, deşi autorii prezumaţi nici nu ar
fi putut să ştie ce s-a petrecut pe Cruce, pentru că nu aveau voie să intre pe
câmpul de execuţie (nefiind rude cu Isus), iar unii nici nu se nascusera inca.
Permisiune, se pare, au avut doar Maria şi Maria Magdalena, singurele care au
ştiut clar ce a fost acolo si nici unul dintre discipoli. Da, dar Evanghelia
Mariei Magdalena e considerată apocrifa...
Dintre evangheliile sinoptice, se
detaseaza ultima, cea „dupa Ioan”, ca fiind cea mai importanta in materie de
cristologie, enuntand implicit divinitatea
lui Isus. Evanghelia i-a fost atribuita lui Ioan, discipolul lui Isus, datorita
unei sintagme: „discipolul multiubit”, aflate spre finalul Evangheliei. Desi
Ioan este considerat a fi acel discipol, cercetatorii si clericii nu ii pot
atribui lui, redactarea Evangheliei. Unii fac diferenta intre Ioan-discipolul
si Ioan-evanghelistul, altii sustin ca redactarea cartii este opera unei
comunitati ce l-a avut ca mentor pe Ioan-discipolul lui Isus. Oricum, ea a
inceput sa prinda forma, abia in sec. II, deci dupa moartea pamanteasca a lui
Ioan, indiferent cine era el.
Evanghelia dupa Luca a fost scrisa tarziu,
prin sec. III sau cel mai devreme sfarsitul sec. II. Se presupune ca a fost
inspirata de Luca, tovarasul lui Pavel si care ar fi cunoscut cativa apostoli,
dar sursele sunt foarte disipate, unele contradictorii. Similar se intampla si
cu Evanghelia dupa Matei, practic o biografie a lui Isus Cristos, inceputa cam
in aceeasi perioada cu cea dupa Luca. Se prezuma ca au fost scrise separat,
folosind totusi, aceleasi surse. Tot tovaras al lui Pavel a fost, se pare, si
Marcu, sursa de inspiratie a Evangheliei dupa Marcu, cea mai scurta si mai
veche dintre evangheliile canonice, atribuita de unii autori lui Petru, in
compania caruia a fost o vreme Marcu.
Sute de ani, cruciaţii şi cavalerii
diverselor ordine creştine au tot căutat cuiele cu care Isus a fost ţintuit pe
cruce, pentru că aşa spun evangheliile canonice, dar fără succes. Fireşte, în lume
sunt mai multe cuie decât ar fi fost necesare, dar analizate atent, ele sunt
toate mult ulterioare momentului execuţiei. Kunstmuseum, de exemplu, are (şi
el) lancea care se spune că i-a străpuns Inima lui Isus, iar în interiorul ei
se află unul dintre cuiele presupuse a-l fi fixat pe Isus pe Cruce. Analiza a
dovedit că, istoric, lancea şi cuiul aparţin unei epoci primare, dar cu vreo
două secole mai noi decât se pretinde.
Dar de ce ar fi fost nevoie de cuie,
pentru o execuţie comună lumii romane? Întâi, cum să baţi cuiele, fără ca asta
să provoace o hemoragie care ar fi grăbit moartea condamnatului? Scopul
crucificării era tocmai chinuirea celui executat, poziţia fiind cea care îl
conducea la o moarte lentă şi dureroasă. Se ştie că poziţia pe cruce reduce
treptat capacitatea pulmonară, executatul murind sufocat, în cele din urmă.
Cuiele bătute în palme, ştiut fiind că extremităţile sunt puternic
vascularizate, i-ar fi accelerat moartea. Atunci, Isus a fost ţintuit în cuie
sau nu? Habar n-avem. Sau poate există ceva scris, dar nu poate fi devoalat,
pentru a nu afecta legendele pe care le promovează Biserica.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu