Despre onomastica localitatilor din Romania

  Onomastica localitatilor din Romania este si ea, ca multe altele, inca putin cunoscuta sau chiar necunoascuta. Faptul nu e deloc surprinzator, avand in vedere ca regimurile comuniste s-au straduit sa creeze o istorie cu prea putine legaturi in realitate. Astfel, cu un simplu decret, Ceausescu atasa numelor unor orase, presupusa lor denumire romana, atfel incat Clujului i s-a adaugat „Napoca” si Turnului Severin – „Drobeta”. Cred ca este evident ca „Drobeta” nu are nici o origine latina, numele derivand din slavul „dobro”, deci mult ulterior retragerii aureliene. „Napoca” nu are nici un inteles, nici pentru latini si nici pentru populatia locala, deci e indoielnic. Un alt element care ne arata ca numele atasate sunt o prostie, e acela ca romanii/latinii nu schimbau numele originare ale localitatilor, ci doar le latinizau. As exemplifica: Sigindunum (orasul siginilor) – Belgradul de azi, Hadrumetum (prin latinizarea numelui de origine, „Hadrim”) – Sousse, in Tunisia etc. 

  Din aceasta perspectiva, romanii au numit Herculane – „Herculaneum”, adica orasul lui Hercule, deci este posibil ca istorisirile lui Herodot si care spun ca fiii sai, Scytos si Agatyrsos si-au impartit regatul tatalui lor, primul luand sudul, ceea ce corespunde Munteniei si Balcanilor, pana la Grecia de azi, cel putin, iar Agatyrsos stapanind peste jumatatea nordica a regatului patern, adica Transilvania, Panonia, Bucovina etc., fara sa avem undeva precizate granitele. Ei au fost „parintii” unor popoare fratesti – scitii si agatarsii, cu totii exercitandu-si autoritatea in toata Europa Centrala si de Est, pana la Don si Marea Caspica. 

  Apoi, avem un alt nume: Galati, dar si Galata, cartierul constantinopolitan... Diodor din Sicilia relateaza: „Aflând că sosesc în ajutorul său soldaţi aleşi dintre galaţi şi că au trecut Istrul, Perseu s-a bucurat nespus de mult şi a trimis [oameni] în Maedica (Vardar), pentru a-i îndemna pe aliaţi să vină cât mai repede. Căpetenia galaţilor care căzuse la o înţelegere cu Perseu ceru plata statornicită, întreaga suma ridicându-se la cinci sute de talanţi. Deoarece Perseu se obligase să plătească solda, dar nu se ţinuse de cuvânt, galaţii se întoarseră la ei acasă. Alexandru avea un suflet cu totul diferit de al lui Perseu. Acesta, din cauza zgârceniei, a respins ajutorul celţilor. Căci acesta, deşi douăzeci de mii de gali se aflau la îndemână pentru războiul împotriva romanilor, a respins o alianţă atât de importantă pentru a-şi cruţa banii”. Si alti autori latini confirma originea galica a galatilor, localizandu-i chiar in zona unde azi avem Galatiul. 

  Mai tarziu, prin sec. XI-XII, sudul Moldovei si parte din vecinatatea ei munteana, era ocupata de cumani, un popor turcic care a ramas acolo cca. 200 de ani, ramanand in buna intelegere cu romanii. De la ei avem, printre altele, „Teleorman”, adica „padurea nebuna” („teli”-„orman”, in cumana, cum reiese din manualul de limba cumana tiparit in 1303 si „deli”-„orman”, in turca). Cand francii le-au propus cumanilor o alianta impotriva bizantinilor, o parte a lor au trecut Dunarea, pe directia Constantinopol, iar cealalta parte au plecat spre vestul Munteniei. Dupa ce conducatorul cumanilor a intemeiat un oras, ei s-au indreptat spre fratii lor unguri, regele Ungariei lasandu-i sa se aseze in jumatatea sudica a tarii, care, mai tarziu, a devenit pasalac turcesc, dupa batalia de la Mohacs. Orasul intemeiat de cumani a primit numele „craiului” lor, Iova/Iovan si asa s-a nascut Craiova.