Imperiul Valaho-Bulgar al fraţilor Asan

Ioan Asan

   Poveştile istoriei sunt nenumărate, cele mai multe neavând vreo legătură cu realitatea, dar care sunt în stare să le stimuleze imaginaţia istoricilor de ocazie, cu aplecări dacopate. Herodot ne spunea, bunăoară, că amazoanele trăiau în zona de azi a Moldovei şi Basarabiei (partea aflată acum la Ucraina, nu Moldova de peste Prut, în integralitatea ei), dar nu e deloc sigur că erau femei, cu atât mai puţin cu un sân tăiat, poveste greu de înghiţit, chiar şi pentru mai naivii antici, dar povestea e poveste...

   Mitul argonauţilor în căutarea lânei de aur, e şi el plasat pe teritoriul nostru, iar aici cred că putem avea o certitudine, dată şi de cvasi-unanimitatea părerilor. Acum, că ei nu căutau neapărat o lâna de aur, ci doar... lâna, asta e o altă poveste, asupra căreia o să insist puţin... Ce ştim despre antichitatea greacă, e că oamenii erau organizaţi în oraşe-state, cum era Sparta sau Atena, fără a exercita vreo influenţă deosebită asupra teritoriilor ce depăşeau imediata apropiere. Asta o putem vedea şi mai târziu, în Evul Mediu, când documentele vorbesc despre „vlahii/valahii de jos”, care se întindeau până în Tessalia, inclusiv. Ca urmare, grecii antici nu prea aveau cum să cresca oi şi nici lâna nu aveau la dispoziţie, altfel decât... importată. De unde ar fi putut ei să importe preţioasa lâna? De la cei care au „inventat” ciobănitul şi creşterea oilor – strămoşii noştri. Că este aşa, o arată şi constituirea puternicului, deşi vremelnicului Imperiu Româno-Bulgar, al fraţilor Asan, care erau... ciobani.

   Ei au strâns resturile primului Imperiu Bulgar, complet distrus de basileul Vasile al II-lea „Bulgaroctonul” (ucigaşul de bulgari), le-au integrat organizării valahe şi au stabilit capitala la Târnovo, devenind o problemă pentru Bizanţ, problemă ce nu s-a rezolvat decât prin moartea naturală a fraţilor Ioan şi Petru Asan. Luptele bizantinilor cu noua organizare imperială a valahilor, nu au afectat deloc Imperiul de la Târnovo şi nici bizantinilor nu le-au întârziat crepusculul istoric. În sine, bulgarii vechi, erau un trib numeros de origine turcică, venit din Rusia de azi şi aşezat la sudul Dunării, cu acceptul valahilor. După masacrul pus în practică de Vasile, bulgarii s-au risipit în toate zările. Fraţii Asan i-au adunat pe ei şi pe slavi sau ruteni, cum s-au numit mai târziu, formând o instituţie statală care a dus la constituirea unei noi naţii – bulgarii de azi, care nu au altă legătură cu tribul turcic iniţial, în afara numelui. Chiar şi limba bulgară este o limbă română arhaică şi slavizată, dar, în mod evident, construită pe un fond lexical vlah, ceea ce ei şi recunosc. Influenţa noastră s-a întins, pe atunci, până în Kosovo, ceea ce i-a determinat pe sârbi să spună că, dacă există cineva care ar putea emite pretenţii asupra provinciei, ăia sunt românii, nu albanezii.

   Despre Asani, Xenopol spunea: „Ioniţă însă pentru a-şi da mai mult drept la tronul bulgaro-valahilor putea să se pretindă coborâtor din vechea dinastie bulgară. Aşa, tot el spune că Simion, Petru şi Samuel fuseseră împăraţi ai bulgarilor şi valahilor şi lucrul rămâne nehotărât, dacă nu cumva a fost aşa cum spunea Ioniţă, adică dacă românii nu jucaseră un rol însemnat şi în prima împărăţie bulgară. Cât despre împrejurarea că monumentele slave nu-i arată pe Asănești ca români, ci ca bulgari, ea îşi găseşte uşor explicaţia în strânsa legătură în care se aflau românii cu bulgarii, într-un timp când deosebirile etnice nu aveau încă nici o valoare; apoi în faptul că dinastia Asăneștilor, deşi de origine româna, se bulgarizase tot mai mult cu timpul şi membrii ei puteau deci să treacă drept bulgari”.