Breaking News

Un portret exclusiv al fostului rege Mihai



   Despre fostul rege Mihai s-au povestit multe, începând cu propriile-i minciuni şi terminând cu diverse istorii care îi preaslăveau activitatea. Nici mama sa, Elena, nu a avut parte de o altă imagine, ceea ce arată că în rândul maselor, poveştile vânătoreşti cu pretenţii istorice, au mai multă trecere decât istoria însăşi. Şi totuşi, Arhivele deţin şi mărturii ale celor care le-au fost în anturaj, astfel că avem posibilitatea să ne facem o idee clară despre profilele lor.

  Dintre toţi, se detaşează maiorul VictorAnton Dumitrescu, membru activ în conspiraţia de la 23 august 1944 şi cel care l-a arestat efectiv pe Mareşalul Antonescu. Ofiţer în Garda Regală şi şef al Mareşalatului, Dumitrescu a fost pregătit de către d-rul Eugen Bianu, şeful Siguranţei Palatului, pentru culegerea informaţiilor de interes naţional. Maiorul Dumitrescu a lăsat portrete complete ale celor doi, conştient fiind că ele vor fi importante documente istorice, mai târziu.

   Despre activitatea lui Mihai, atât timp cât a fost rege şi până la 23 august, maiorul nu spune decât atât: „nu avem nimic de care să ne agăţăm, pentru a pune în seama Regelui, vreo faptă cu caracter politic, economic, financiar, social etc., în perioada 5.IX.1940 – 23.VIII.1944. Cu mare îngăduinţa şi fără a abuza de ea, ar fi de amintit docilitatea şi răbdarea de care a dat dovadă în aceşti patru ani, timp în care a lucrat la firul diriguitor al subversivului. Atât! Mai mult nu se poate spune nimica”.

   În afara programului pe care Antonescu i-l stabilise (în general participa la diverse conferinţe), Mihai îşi făcea de lucru în bibliotecă sau în atelierul tehnic, ambele din casă, la Radio, în sera de flori sau făcea plimbări cu maşina în jurul Palatului sau chiar în curtea lui. Nu-l preocupa administrarea Palatului şi a domeniilor Coroanei, mulţumindu-se cu rapoartele lunare pe care i le făcea Administratorul General, Florian Marinescu.

   Era solemn şi distant, fără a manifesta vreun fel de ataşament nici faţă de angajaţii apropiaţi şi nici faţă de foştii săi colegi de şcoală. Atât în relaţiile oficiale, cât şi în cele particulare, Mihai nu putea ascunde preferinţele pe care le avea faţă de cei ce proveneau din ceea ce se putea numi „aristocraţia românească” (Iorgu Ghika, Lahovari, Negroponte etc.), apropiindu-şi descendenţii acestora, fără să conteze dacă ei sunt sau nu oameni valoroşi, asta în pofida faptului că în cercul lui de cunoştinţe erau şi tineri foarte capabili şi pregătiţi, dar care proveneau din popor. Apartenenta a fost singurul său criteriu electiv şi atunci când a numit adjutanţii. Au fost preferaţi „aristocraţii” sau, dacă era vreunul prea capabil pentru a nu-l desemna, el trebuia să aibă legătură cu aristocraţia, măcar prin soţie. Foştii colegi care nu corespundeau „criteriului” au fost îndepărtaţi fără brutalitate, dar consecvent. Nici în cluburile prezidate onorific de rege (Automobil Club, Jockey Club etc.) nu puteau exista oameni din popor, ci doar odrasle certate cu morala şi onoarea, ale celor din „înalta societate”.

   La fiecare început de an, tradiţia spunea că regele trebuie să ajute diverse familii nevoiaşe, dar ajutoarele respective se duceau tot către aristocraţia care nu avea nevoie de ele. Dumitrescu nu-şi amintea ca regele să fi dat ceva unui orfan, marilor mutilaţi sau văduvelor de război, să fi creat vreo bursă pentru băieţi sau fete cu aptitudini excepţionale, după cum nu ştie să fi înzestrat vreo creşă de copii, cămin cultural sau azil de bătrâni. Nici măcar nu a acceptat să trimită scrisori de condoleanţe, familiilor celor care au murit la Palat, în timpul bombardamentelor germane din 24-27 august 1944. Foarte prudent, le comunica subalternilor doar strictul necesar, mai ales după întâlnirile conspirative cu Maniu, Brătianu, Bianu etc.

   Manifesta aptitudini tehnice şi foarte puţine preocupări militare, foarte solemn în gesturi, dădea răspunsuri uneori întârziate şi caustic. Socialmente era foarte rezervat, dar foarte îndrăzneţ la volan. Lacom de bani şi zgârcit, Mihai era un tip foarte bănuitor cu politicienii, înghiţea umilinţele Mareşalului cu resemnare, dar lua act de ele şi n-a uitat să le „plătească”. „Mai mic decât vârsta sa în înţelegerea vieţii de amănunt”, era foarte influenţabil, mai ales de mama sa şi de cei care îi câştigaseră încrederea.

   Maiorul Dumitrescu a fost ales să-l secondeze pe Mihai "cu toată discreţia", după 6 mai 1942, când suveranul se refugia la stana de la Sinaia, unde avea o căsuţă şi o dependinţă pentru personal. Acolo stătea, putem spune, Doly Steriopol, "văduvă prin divorţ, cam de vârsta sa (a lui Mihai)". D-rul Carstea, din Sinaia, era adus cu maşina, "1-2 ori pe săptămână, pentru controlul respectivei". Regele mergea la casa de la stână seara, rareori ziua, când stătea câteva ore, nu dormea niciodată acolo, dar lua deseori cina cu doamna şi, din suită, doar Mircea Ioaniţiu, dar şi el rareori.

   După 23 august, tot Mihai i-a dat o împuternicire lui Alexandru Cretzianu, pentru a ridica de la o bancă elveţiană, suma de 3 milioane franci elveţieni, bani depuşi acolo de Mihai Antonescu, cu scopul de a fi utilizaţi în cazul în care ţara se va afla în impas.


Niciun comentariu