Breaking News

Abdicarea deloc forţată a regelui Mihai (I)

Actul de abdicare in original

   Vedeam cândva în presa de partid, cum principesa Margareta „a suferit ca nu a putut veni în România”, în vremea lui Ceauşescu... Eu cred că suferinţa ei era un pic sau mai mult, diferită... Înainte de orice, să ne amintim că nici una dintre odraslele fostului rege nu a învăţat româneşte. Prinţesa Muşeţel, când a venit pentru prima dată în ţara după care „a suferit”, ştia din limba româna doar „bonjour”. Dar, trecând peste greaţa pe care asemenea porcării mi-o provoacă, să vedem şi unde se cantonează „suferinţa” prinţesei.



   Era anul de graţie 1947, iar Elisabeta a Marii Britanii se căsătorea cu vărul primar al Urechiatului, cum i se spunea în popor, pe vremea când era rege (că era şi bâlbâit, nu se ştia, pentru că tăcea cu aplomb). Cum era şi firesc, Mihai a fost invitat la ceremonie. Ocazia i s-a părut excelentă reginei Elena, mama lui Mihai, care îi detesta pe români, pentru a aplica o „retragere strategică” din ţara asta de ciobani. În urma înţelegerii discrete cu Petru Groza, Elena a decis ca Mihai să abdice şi să plece amândoi, împreună cu tot ce le-a permis Groza să ia. Ca urmare, aghiotantul lui Mihai s-a ocupat, cum declară singur, în SUA, de ataşarea la Orient Express a trei vagoane cu valori, dintre care el amintea doua maşini sport, noi şi 47 de tablouri de o uriaşă valoare, moştenite de Mihai de la Carol I, care a condiţionat moştenirea de către urmaşi, prin ramânerea în ţară a lucrărilor.


   Era 18 noiembrie 1947, când Orient Express-ul a plecat spre Elveţia cu valorile, iar Mihai şi Elena au fost conduşi cu mare pompă la aeroport, de către P. Groza şi restul miniştrilor săi rusofili. În Marea Britanie, Mihai l-a anunţat pe ministrul britanic de externe, că el abdică şi nu se mai întoarce în România (aşa cum se înţelesese cu Groza). Acesta a înţeles că situaţia e neobişnuită, aşa că l-a informat pe regele său, despre intenţiile lui Mihai. Regele George al VI-lea şi-a îndrumat ministrul spre şeful celulei CIA din Marea Britanie, iar acesta a decis că aşa nu se poate. Va trebui să se întoarcă în ţară, să abdice şi apoi poate pleca unde vrea.


   După ce serbările ocazionate de căsătorie s-au încheiat, Mihai şi mama sa au luat avionul şi au aterizat la Băneasa, unde, de data asta nu-i mai aştepta nimeni. Era firesc, atât timp cât în plan nu exista nici o întoarcere. În acelaşi timp, Groza şi Gheorghiu-Dej nu puteau să facă nimic, pentru că Mihai era în graţiile lui Stalin, după trădarea de la 23 august 1944, care i-a pus lui Stalin in brate, jumătate din Europa. Ca urmare, doar o atmosferă glacială i-a întâmpinat pe cei doi la Băneasa. Mihai şi regina-mamă au luat trenul şi au plecat direct la Peleş, unde au şi rămas, până când Mihai, cu actul de abdicare în buzunar (originalul actului, aflat la Muzeul de Istorie, poarta urmele îndoiturii în patru) a venit la Bucureşti şi i-a convocat pe Gh. Gheorghiu-Dej şi P. Groza pentru a le preda actul, arătând că este un om de „onoare”. La rândul lui, Groza şi-a informat miniştrii şi de faptul că guvernul se va „ocupa”, pentru „a nu se spune că românii sunt nerecunoscători cu cel care le-a fost rege”. Cu aceeaşi ocazie, Groza o cita pe regina-mamă: „românii au ales un divorţ civilizat de monarhie”.


   Mihai a beneficiat de „recunoştinţa” guvernelor bolşevice, până când la putere a ajuns Ceauşescu, cel care i-a tăiat „recunoştinţa” (pensia de la statul român), Mihai fiind nevoit să vândă tablouri de El Greco şi Zurbaran, pentru a-şi păstra standardul pe care îl avea pe vremea „recunoştinţei” lui Groza şi Gheorghiu-Dej. Despre vânzarea ilegală a tablourilor şi despre milioanele de dolari încasaţi fără drept... mai încolo...


   În 1985, Guvernul României a început o acţiune în justiţie pentru a recupera tablourile vândute de fostul rege Mihai I către Galeriile Wildenstein & Co Inc. Acţiunea a fost retrasă, pentru ca mai apoi, în 1992 să fie din nou iniţiată în SUA şi Elveţia. Şi acest proces a fost stopat în timpul regimului Ion Iliescu din motive obscure. Tot în 1985, în faţa Curţii din New York, SUA, Jacques Vergotti, cel care a fost administrator al Casei Regale între 1944 şi 1947 a declarat că Regele Mihai i-a cerut să împacheteze şi să trimită la Londra tablourile şi două automobile Buick. Acest lucru s-a întâmplat în timpul unei scurte opriri la Zürich a fostului rege Mihai şi a reginei-mamă Elena în drumul lor spre Londra, la nunta viitoarei regine Elisabeta.


   Jacques Vergotti a primit confirmarea că obiectele de artă au fost depozitate la „Union Bank Suisse” în Zurich, confirmarea fiind semnată de către bancherul Arthur Lang. Cele 6 tablouri semnate El Greco nefiind însă identificabile, valoarea declarată a unora a fost de 1 franc elveţian, conform inventarului. Valoarea lor reală (a celor 6) se ridică la 70-100 milioane de dolari (la valoarea dolarului din 1970). Fostul rege Mihai a declarat cu multe ocazii ca a părăsit România fără nimic. (Va urma)

Niciun comentariu