Adevărata origine a ţiganilor (IV)

   „Argumentul” lingvistic iar mi se pare o făcătură. Se susţine că limba romani este una arhaic-indo-europeană şi deci ar justifica teoria originilor indiene ale ţiganilor. Deloc, aş zice eu! Toate limbile europene au ca origine limba primară comună din care a derivat limba persană şi, mai apoi, toate celelalte limbi indo-europene, dar şi nord-africane. Chiar şi berbera, o limbă considerată hamitică şi înrudită apropiat cu limba bască şi cu dialectul napolitan, are o origine pierdută în negura timpului, dar în care cuvintele de origine sanscrită încă ocupa un loc important (de ex. Deva, Arad, fota, Bârsa etc.). Cred că e locul să spun că nu toate populaţiile de ţigani din Europa vorbesc acelaşi dialect. „Manouche” (Franta, Belgia) vorbesc limba lor, „sinti” (Europa Centrala si de Est) – la fel etc. La origine nici măcar nu e o limbă de sine stătătoare, ci doar de variante arabizate parţial, ale limbilor berbere.

   Să spunem şi că la Alexandria (Egipt), Tunis şi Constantine (Algeria) erau în Evul Mediu cele mai mari târguri de sclavi şi astfel vom începe să înţelegem şi sclavia ţiganilor. Ipotetica şi nerealista lor migraţie din India nu a lăsat nici o urmă, însă Africa de Nord de azi are la tot pasul urmele originilor lor. Toate caracteristicile întâlnite la ţiganii europeni, începând cu fizicul, trecând prin obiceiuri şi terminând cu apucăturile – le întâlnim azi în Maghreb; obiceiul de a fura este atestat documentar încă de pe vremea faraonilor, inapetenţa faţă de muncă, minciuna şi înşelătoria, propensiunea faţă de gesturi şi atitudini teatrale, de bâlci, ca şi interesul faţă de hrana de bază, lipsită de rafinament – toate sunt proprii şi ţiganilor, dar şi nord-africanilor. Lista punctelor comune e lungă, dar nu e aici locul ei.

   Ţiganii au ajuns, prin asimilarea forţată practicată de austro-ungari să constituie o problemă şi pentru naţionaliştii unguri. Utilizând termenul de „maghiar” în locul celui firesc de „ungur” (locuitor al Ungariei), regimurile de la Budapesta – şi după ele, organizaţiile comunist-extremiste şovine de la noi şi de aiurea – au încorporat de-a lungul timpului secui şi ceangăi, dar şi ţigani descendenţi ai celor obligaţi să devină „unguri” în vremea Mariei Tereza şi a lui Josef al II-lea sub un singur nume asimilant: maghiari. Acum este aproape imposibil ca ţiganii maghiarizaţi să-şi descopere originile, aşa cum la fel de complicat este şi pentru restul lor. Aparţinători ai unei populaţii aproape complet analfabetă, ţiganii se văd obligaţi să accepte „originile” trasate de alţii şi savant interpretate azi în „laboratoarele” Söros.