Recordurile lui Ioan Vodă cel Cumplit

   Ioan Vodă cel Viteaz, aşa cum a fost numit de către moldoveni, dar şi de către munteni sau Ioan Vodă Armeanul, din cauza mamei, era descendent din Ştefan cel Mare şi nepot al lui Ştefaniţă. A primit la noi un nume nemeritat, dat de către un inamic declarat al său, un boier ostracizat şi alungat din Moldova: Ioan Vodă cel Cumplit. În realitate, Ioan Vodă nu a avut nimic cumplit, ba chiar a fost adorat de popor, pentru că a înlăturat birurile pe care ţăranii erau nevoiţi să le plătească boierilor, rămânând ca taxă doar „zeciuiala”, la visteria statului.

   Parcursul său a fost unul insolit: născut în ortodoxia armeană, Ioan, fiu de moldovean ortodox, dar „os domnesc”, pleacă la Viena, sperând la sprijinul Împăratului în lupta pe care o ducea pentru tronul Moldovei. Ca să fie „convingător”, Ioan trece la catolicism. Cum sultanul nu vedea cu ochi buni eforturile moldo-armeanului, Împăratul decide să-l trimită la Constantinopol, pentru a nu strica relaţiile cu Înalta Poartă. Ajuns acolo, versatilul Ioan trece la Islam, fără ca asta să-l ajute în dobândirea tronului. Cum sultanul îl privea ca pe o „sulă-n coaste”, decide să-l trimită acolo unde erau trimişi toţi principii maziliţi: pe insula Rodos.

   După câţiva ani, Ioan apare din nou la Constantinopol, de data asta plin de bani, cel mai probabil obţinuţi la jocul de cărţi, la care era maestru, deşi avea şi indiscutabile calităţi de negustor. Sultanul, aflat în permanentă criză financiară, acceptă să-i dea tronul Moldovei, contra sumei de 40.000 de taleri. Ajuns în Moldova, Ioan Vodă ia nişte măsuri economice fără precedent: emite prima monedă de aramă, pentru că era mai ieftină şi face astfel prima reformă monetară din ţările romane, îşi atrage sprijinul necondiţionat al populaţiei şi organizează primele detaşamente de infanterie, în înţelesul modern al cuvântului. Îşi schimbă din nou religia, trecând la ortodoxia românească.

   Sultanului nu i-au ajuns banii deja primiţi, aşa că în anul următor, a dublat suma, mizând pe dorinţa lui Ioan de a rămâne domnitor. Reacţia acestuia, însă, l-a lăsat cu gura căscată pe puternicul sultan: Domnul Moldovei, care iniţial era dispus să-i mai dea suma plătită iniţial, decide că nu-i mai plăteşte nimic! Furios, sultanul trimite armata, pentru a-l pedepsi pe cel care îndrăznea să nu-i asculte ordinele. Tactician valoros, Ioan dă câteva bătălii cu turcii, reuşind să-i risipească. Ajunge chiar la Bucureşti, care îşi deschide porţile, primindu-l cu drag, în pofida conducătorilor de atunci ai Munteniei. Ioan Vodă îl pune domnitor pe unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, realizând astfel, pentru 4 zile, o unificare temporară a celor două principate romaneşti. Apoi pleacă pentru a înfrunta uriaşa armată otomană, de 100.000 de ieniceri şi spahii.

   Înainte de confruntarea finală, un alt prieten vechi, comandantul cavaleriei, trece la turci, Ioan Vodă rămânând doar cu infanteria. Din nou strategul din el şi-a spus cuvântul, refugiindu-se pe o colină, împreună cu ţăranii care au refuzat să-l părăsească. Turcii au luat cu asalt colina, în repetate rânduri, dar fără succes. În plus, la adăpostul întunericului, moldovenii coborau colina, tăiau la turci, după care se refugiau înapoi. După 3 săptămâni, turcii au cedat nervos în faţa lui Ioan Vodă şi a celor 8.000 de ţărani ai săi şi au cerut pacea. Este singurul episod din istoria noastră, când o mână de oameni pun condiţiile de pace pentru o atât de importantă armată, cum era cea otomană. Ioan Vodă a cerut ca el şi familia să să fie lăsaţi liberi, la fel şi ţăranii, iar ţara să nu fie ocupată, el acceptând să renunţe la scaunul de domnie şi să meargă la Constantinopol, ca toţi domnitorii maziliţi. Acolo, el a primit un palat corespunzător rangului său, dar a murit asasinat de către un sicilian care pierduse la jocul de cărţi.