Vrancea - „Magna Valachia”

   O altă denumire a Munteniei, deloc popularizata, dar uzitata în sec. XV a fost... Vrancea. În vechime, Vrancea aparţinea Munteniei, iar asta era indiscutabil, până când Ştefan cel Mare s-a hotărât s-o anexeze Moldovei. De atunci, Vrancea a suportat modificări teritoriale semnificative. La început, Vrancea se întindea „de la apa Milcovului, până deasupra Odobestilor şi apoi linia Magurei pe drumul Vrancei, prin satele Jariştea, Ţifeşti, Movilita, Marginea Paunestilor şi a Ruginestilor, până la Trotuş, cuprinzând şi Caşinul”. La 1518, Vrancea avea şi un decanat catolic („Decanatus Varaczensis”), ceea ce ne face să înţelegem că teritoriul era însemnat.

   În sec. XV, culmile Carpaţilor, începând mai jos de Braşov, spre răsărit, pe linia Focsanilor şi apoi cotind spre Bacău, se numeau „Vrance”. Bizantinul Calcocondila spunea că „muntele Prasov” desparte Muntenia de Moldova, aşadar, Braşovul făcea parte din Vrancea. Până în sec. XIX, în Banat a existat o pădure numită deasemenea „Vrance”, ştiut fiind că Banatul de Severin este leagănul Basarabilor. Până la 1475, anul anexării Vrancei de către Ştefan cel Mare, regiunea a făcut parte din Muntenia, până într-acolo încât moldovenii numeau Ţara Românească – Vrancea, pentru că era prima regiune pe care o întâlneau, părăsind Moldova spre sud, o regiune importantă şi ca întindere.

   În „Mioriţa”, întâlnim ca personaje, trei ciobani: „unu-i moldovean, unu-i ungurean şi altu-i vrâncean”. Numirea personajelor corespunde epocii: ardelenii erau porecliţi „ungureni”, iar muntenii – „vrânceni”. Ca urmare, naşterea „Mioriţei” ca poezie (mitul solar e cu mult mai vechi şi apare la majoritatea popoarelor europene), o putem plasa intre descălecarea Moldovei (cca. 1350), înainte de care nu existau „moldoveni” şi 1475, anul când Ştefan a anexat Vrancea, după care nu ar fi putut exista munteni care să mai fie numiţi „vrânceni”. Dar Muntenia a mai purtat şi numele de „Valahia Mare”, în timp ce Moldova mai era numită şi „Valahia Mică”. Sensul acestei „mari” Valahii nu e dat de întinderea sa, ci de acea „matcă” originară a fiecărui popor în parte. Dacă „Ungaria Mare” (Magna Hungaria) se află în Urali, alături de „Bulgaria Mare” (Magna Bulgaria) şi dacă „Croaţia Mare” (Magna Crovatia) este, alături de „Serbia Mare” (Magna Serbia), la nord de Carpaţi, „Magna Valachia” este în Ţara Românească, fără vreo schimbare a patriei primordiale.