Care e Basarabia?

   Vorbim cu toţii despre Basarabia, dar fără să vrem, numim astfel un teritoriu românesc, dar rebotezat de ruşi. Basarabia nu e Republica Moldova de azi, care e doar Moldova, ci acea parte care se afla acum între România, Republica Moldova şi Marea Neagră, cea care se afla azi la Ucraina. E drept, o mică, foarte mică parte a Basarabiei istorice, azi se afla la Republica Moldova, dar cei care au extins numele asupra întregii republici au fost ruşii, după ce au primit Basarabia, românii primind în schimb Dobrogea (1878). Stăpânirea sovietică şi apoi rusească, direct sau indirect, asupra unui teritoriu ce ne aparţinea de drept, istoric  (Rep. Moldova de azi), a fost posibilă doar din cauza trădării de la 23 august 1944, când ruşii au ocupat fără drept de apel o bună parte a Moldovei, deşi ei, prin criminalul Diktat de la Viena, ceruseră doar Basarabia, nu şi jumătate din Moldova şi Bucovina de Nord, până la Cernăuţi, plus Ţinutul Hertza. După 1990, regimul de la Bucureşti a permis ca fosta urss să se desfacă aşa cum o da Dumnezeu, fără a cere teritoriile răpite abuziv. O altă samavolnicie a fost şi recuperarea platoului marin, dar fără Insula Şerpilor, pe motiv că acolo nu e nimic important. Cum să nu fie? Orice bucăţică de pământ romanesc are importanţa lui, dar nu şi pentru vânduţii neamului.

   Cândva, Mircea cel Mare îşi extindea stăpânirea asupra „toatei ţări ungro-vlahe, a părţilor de peste Carpaţi, a părţilor tătăreşti (Bugeac)”, ca „duce al Amlaşului şi Făgăraşului, stăpân al banatului de Severin şi al oraşului Silistra şi pe ambele ţărmuri ale Dunării, pretutindeni, până la Marea cea mare”. Aşadar, Mircea era domnitor, nu doar până la Marea Neagră dobrogeană, ci şi până jos, spre Grecia şi Turcia de azi, „pe ambele ţărmuri ale Dunării, până la Mare”. Cât despre Basarabia istorică, e inutil să mai spun că ea le-a aparţinut Basarabilor, fiind împărţită, în timp, între Moldova Basarabilor şi Ţara Românească a aceloraşi Basarabi.

   Practic, Basarabia reprezintă acel numitor comun istoric al principatelor române, încă mult înainte de Unirea lor. La rândul lui, Vlad Dracul, fiul lui Mircea, la 1439, acorda negustorilor polonezi şi moldoveni, un privilegiu vamal, spunându-şi acolo: „stăpân şi domn al toatei ţării ungro-vlahe, până la Marea cea mare”. Ca relaţii interstatale, Moldova lui Petru Muşat a avut o legătură fraternă cu Muntenia lui Mircea, ei trimiţând regelui polon Vladislav Jagello o solie comună (1387). În acea solie, boierul moldovean Dugoi era abilitat să negocieze şi să semneze tratatul cu polonii, în numele lui Mircea: „nomine et pro parte Domine Mircii”. Basarabia a aparţinut Munteniei, fără ca Moldova să emită fie şi o vagă pretenţie, până când Ştefan cel Mare s-a decis să-şi treacă în proprietate Chilia. Începând cu 1475, odată cu ocuparea Chiliei, Basarabia munteană devine moldoveană, apoi turcească, tătărească, rusească, din nou românească şi, finalmente, sovietică şi ucraineană.

   Din perspectivă istorică, sloganul împrăştiat peste tot, „Basarabia e România” e unul util ruşilor, dacă nu sugerat de ei. Prin introducerea dubiului asupra geografiei Basarabiei, câştigul nu poate fi al nostru, ci al lor. De ce? Pentru că habar n-avem care e Basarabia, iar noi cerem înapoi un teritoriu pe care l-am dat singuri, la schimb, în loc să spunem „Moldova e România”.